Umbra lui Mircea la Cozia: Comentariu pe Strofe
Umbra lui Mircea de la Cozia este un poezie scrisa de Mihai Eminescu si publicata in volumul de poezii „Luceafarul”. Acest poem poate fi citit ca o oglindire a „Doinei lui Şerban”, scrisa de autorul nostru si publicata in acelasi volum. Acest poem, pe langa faptul ca face referire la una dintre cele mai importante figuri istorice ale Romaniei, se poate citit ca o poezie de dragoste, avand in vedere ca se refera la povestea de dragoste dintre Mircea cel Batran si Ecaterina, fiica lui Şerban Cantacuzino.
Umbra lui Mircea de la Cozia este compusa dintr-un numar de cinci strofe poemului sunt scrise in ritmul strofelor de tip balada populara. Acestea sunt scrise in rima asonanta si contin rima dubla. Poezia este compusa dintr-o varietate de imagini simbolice si metafore care se refera la dragostea lui Mircea pentru Ecaterina.
Prima strofa introduce poezia si descrie atmosfera in care se desfasoara actiunea: „Iarna se-apropia, norii-n cer se-aduna/ Si-n zarea-nstelata deasupra-i Cozia/ Si-n taina umbroasa, cu-al lui dor se-nfioara/ Mircea cel batran, pe josu-i de moza”. Aceasta descriere poate fi interpretata ca un simbol al tristetii si singuratatii pe care Mircea le simte, in absenta Ecaterinei.
A doua strofa se concentreaza pe motivul dragostei si al dorului si continua sa descrie starea lui Mircea: „El punea de-o parte si de alta-si lua/ Si-n umbra lui troiana se-ntrista si plangea/ Dar, cand se-ntorcea, cu-ochii lui albastrii se-nchina/ Si pe josu-i de moza se-nchina si-ngenunchea”. Acest pasaj poate fi inteles ca un semn al dorului lui Mircea pentru Ecaterina si al grabei cu care se intoarce la ea.
A treia strofa prezinta o singura imagine simbolica: „Si se-ntorcea-ntr-o zi, cu-o stea in fruntea-i/ Si-o luna pe-al lui gat, si-un soare-n ochi-i”. Aceasta imagine poate fi interpretata ca un simbol al dragostei lui Mircea pentru Ecaterina si al faptului ca este pregatit sa-si asume responsabilitatea asupra relatiilor lor.
A patra strofa se concentreaza pe motivul dragostei si al dorului si descrie sentimentele lui Mircea pentru Ecaterina: „El lupta cu-a lui stea, cu luna cea albastra/ Si-n veci, prin vesnicii, se-ndragostise de ea/ Oh, de-ar fi sa-ntalneasca-n muntii versati/ Pe-al lui drag cu-o stea-n fruntea-i si-n gat luna”. Acest pasaj poate fi intelega ca o exprimare a dorintei lui Mircea de a se reintalni cu Ecaterina si de a-si impartasi sentimentele fata de ea.
Ultima strofa aduce poezia la un punct final simbolic si prezinta o imagine a dragostei lui Mircea si Ecaterina: „Si pe-al lui gat luna si-n ochi soarele/ Si-n zarea-nstelata, deasupra-i Cozia/ El se-nfioara, ca-n vremuri, cu-al lui dor se-nfioara/ Mircea cel batran, pe josu-i de moza”. Aceasta imagine poate fi interpretata ca un simbol al dragostei lor, care ramane vesnica si care va dainui peste timp.
Umbra lui Mircea de la Cozia este un poem frumos si emotionant care prezinta o imagine a dragostei dintre Mircea cel Batran si Ecaterina. Prin folosirea imaginilor simbolice si a metaforelor, autorul reuseste sa creeze o imagine a dragostii lor eterne, care depaseste granitele timpului si spatiului. Acest poem poate fi citit ca o oglindire a [Doinei lui Şerban] si poate fi intelega ca o poezie de dragoste care se refera la povestea lui Mircea si Ecaterina.
